Una dintre pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este că vei sfârși prin a fi condus de inferiorii tăi – Platon

Anul acesta oferta de candidați pentru alegerile parlamentare este mai bogată în curiozități față de alte alegeri. Parcă realismul celor care candidează și al celor care aprobă candidaturile a ajuns aproape de sec.

Să luam cuvântul «politician». Ce cuvinte îți vin spontan în minte când îl auzi? Mai greu de crezut că cinste, sinceritate, bun simț etc? Nu? Și atunci te-ai putea întreba de ce s-ar băga un om normal la cap în așa ceva? Mai degrabă ar fi vorba despre cei noi intrați în peisajul electoral. Celor vechi nu le mai pasă, după cum se vede, dacă le-o fi păsat vreodată. Și cu stenograma-n gură tot se jură că nu fură. Dar ce-i noi, unii dintre ei persoane onorabile, deasupra oricăror bănuieli, sunt oare conștienți ce etichete primesc de la electorat din prima zi de campanie? Aș crede că da pentru că până ieri au fost în tribună, printre spectatori. Dar le găsesc pentru acest act de curaj argumentul pedepsei din motto.

La crearea acestei percepții dezagreabile asupra politicienilor am participat și eu și mai știu mulți ca mine. E un efect. De la primele cazuri de hoți parlamentari mediatizate, încetul cu încetul, bănuiala s-a împânzit contagios asupra tuturor. Și din bănuială a devenit realitate. Le-am făcut marca de care nu le mai este rușine pentru că unii dintre ei, săracii, mai tineri, nici măcar n-au prins vremurile când se mai credea și altceva decât ce se crede astăzi despre ei. Au intrat în acest club rău famat cu bună știință și cu capul înainte.

Oare ce-ar fi fost dacă în loc de reflexul generalizării bănuitoare cu care i-am băgat pe toți în aceeași oală l-am fi avut pe cel al izolării distincte? Să fi transmis atunci când era nevoie un răspicat «Nu faceți ca el!, Rușine! Nu apărați hoții!» Cum se făcea pe vremuri la biserica din sat. Când te vorbea popa duminica la slujbă nu-ți mai venea să ieși pe drum cu obrazul la vedere.

Informațiile, părerile despre acțiuni sau comportamente, primite de la ceilalți în mod direct și individual îi pot transforma pe oameni în mai buni sau din contră îi pot sluți. Contează ce le spui celorlalți și mai contează și cine ești cel care le spune. Iar asta nu e din păcate doar despre politicieni, e și despre copii, colegi, subalterni, medici, profesori, polițiști, judecători, fotbaliști etc. Ei sunt mărcile pe care le creăm.

Mă gândesc că dacă vreunul dintre cei precum Sandra Pralong vor reuși, aș putea să-i întreb pe cei care vor continua să afirme că toți sunt la fel: Pe ce te bazezi, monșer?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s