„Dubito ergo cogito”

Mintea este o mașină de produs gânduri. Fără încetare și fără neapărat asistența unui “operator”. Mașina folosește ca materie primă informații primite din mediu, pe care le va transforma mai devreme sau mai târziu în gânduri. Fiind o mașină deșteaptă își crează propriul program de fabricație, un program deschis care în orice moment poate fi modificat după nevoi. Nefiind o mașină perfectă, în lipsa unui operator, programul poate produce marfă îndoielnică.

Mașinăria noastră produce trei categorii mari de gânduri: automate, închise și deschise. Fiecare tip de gând poate produce decizii omoloage.

Gândurile automate sunt rutinele, șabloanele, stereotipurile, superstițiile pe care ni le-am dezvoltat. Este gândirea de tip condițional, stimul – răspuns. E dimineață, mă spăl pe dinți. E roșu, frânez. Sună telefonul, mă uit să vad cine e. E nemțesc, e bun! Până mâine? N-am cum! Funcția acestui tip de gândire este să înlesnească anumite procese care conduc la un anumit tip de rezultat.

Uneori funcția este îndeplinită, alteori nu. De aceea automatismele trebuie din când în când verificate. Zilnic merg către serviciu pe același drum. Ce-ar fi dacă aș încerca și altul? Încep ziua cu o cafea și cu cititul e-mailurilor. Cu ce altceva mai util aș putea-o începe?

Gândirea închisă  sau de tip binar este cea care alege. De multe ori variantele nu sunt mai mult de două. Da sau ba. Fac sau nu fac. E bun sau nu. Cred sau nu cred. Îmi place sau nu etc. Zilnic, majoritatea deciziilor sunt de acest fel și se întemeiază pe experiențele anterioare. Este o gândire reflexă, comodă dealtfel, dar care uneori ar putea lăsa în umbră multe alte variante poate mai bune decât cele evidente.

Gândirea deschisă sau critică este gândirea interogativă, a dubiului, a strategiei, a creației, a explorării. Este gândirea care o poate înlocui în multe situații pe cea închisă. Este cea care uneori poate da nesomn. Oamenii recunosc că cele mai inspirate decizii pe care le-au luat vreodată în viață au fost rodul acestui tip de gândire. Și totuși este cea mai puțin folosită dintre cele trei. Șahul este una dintre activitățile care le dezvoltă copiilor obișnuința și ușurința gândirii critice.

Una dintre condițiile care duce la diferențe în ceea ce privește rezultatele pe care oamenii le obțin este ponderea fiecăruia dintre aceste trei tipuri de gândire.

Inteligența poate fi definită ca fiind capacitatea de optimizare a acestor ponderi într-un mediu parțial predictibil. Asta presupune prezența unui operator de calitate, îndrăzneț și atent la tot ce iese din laboratorul minții, capabil să modifice programul în folosul rezultatelor dorite. Însă asta cere obișnuință iar obișnuința se dobândește atunci când i se dă voie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s