Loser-ul (sfârșit)

Una dintre pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este că vei sfârși prin a fi condus de inferiorii tăi – Platon

Anul acesta oferta de candidați pentru alegerile parlamentare este mai bogată în curiozități față de alte alegeri. Parcă realismul celor care candidează și al celor care aprobă candidaturile a ajuns aproape de sec.

Să luam cuvântul «politician». Ce cuvinte îți vin spontan în minte când îl auzi? Mai greu de crezut că cinste, sinceritate, bun simț etc? Nu? Și atunci te-ai putea întreba de ce s-ar băga un om normal la cap în așa ceva? Mai degrabă ar fi vorba despre cei noi intrați în peisajul electoral. Celor vechi nu le mai pasă, după cum se vede, dacă le-o fi păsat vreodată. Și cu stenograma-n gură tot se jură că nu fură. Dar ce-i noi, unii dintre ei persoane onorabile, deasupra oricăror bănuieli, sunt oare conștienți ce etichete primesc de la electorat din prima zi de campanie? Aș crede că da pentru că până ieri au fost în tribună, printre spectatori. Dar le găsesc pentru acest act de curaj argumentul pedepsei din motto.

La crearea acestei percepții dezagreabile asupra politicienilor am participat și eu și mai știu mulți ca mine. E un efect. De la primele cazuri de hoți parlamentari mediatizate, încetul cu încetul, bănuiala s-a împânzit contagios asupra tuturor. Și din bănuială a devenit realitate. Le-am făcut marca de care nu le mai este rușine pentru că unii dintre ei, săracii, mai tineri, nici măcar n-au prins vremurile când se mai credea și altceva decât ce se crede astăzi despre ei. Au intrat în acest club rău famat cu bună știință și cu capul înainte.

Oare ce-ar fi fost dacă în loc de reflexul generalizării bănuitoare cu care i-am băgat pe toți în aceeași oală l-am fi avut pe cel al izolării distincte? Să fi transmis atunci când era nevoie un răspicat «Nu faceți ca el!, Rușine! Nu apărați hoții!» Cum se făcea pe vremuri la biserica din sat. Când te vorbea popa duminica la slujbă nu-ți mai venea să ieși pe drum cu obrazul la vedere.

Informațiile, părerile despre acțiuni sau comportamente, primite de la ceilalți în mod direct și individual îi pot transforma pe oameni în mai buni sau din contră îi pot sluți. Contează ce le spui celorlalți și mai contează și cine ești cel care le spune. Iar asta nu e din păcate doar despre politicieni, e și despre copii, colegi, subalterni, medici, profesori, polițiști, judecători, fotbaliști etc. Ei sunt mărcile pe care le creăm.

Mă gândesc că dacă vreunul dintre cei precum Sandra Pralong vor reuși, aș putea să-i întreb pe cei care vor continua să afirme că toți sunt la fel: Pe ce te bazezi, monșer?

Loser-ul (IV).

„Dubito ergo cogito”

Mintea este o mașină de produs gânduri. Fără încetare și fără neapărat asistența unui “operator”. Mașina folosește ca materie primă informații primite din mediu, pe care le va transforma mai devreme sau mai târziu în gânduri. Fiind o mașină deșteaptă își crează propriul program de fabricație, un program deschis care în orice moment poate fi modificat după nevoi. Nefiind o mașină perfectă, în lipsa unui operator, programul poate produce marfă îndoielnică.

Mașinăria noastră produce trei categorii mari de gânduri: automate, închise și deschise. Fiecare tip de gând poate produce decizii omoloage.

Gândurile automate sunt rutinele, șabloanele, stereotipurile, superstițiile pe care ni le-am dezvoltat. Este gândirea de tip condițional, stimul – răspuns. E dimineață, mă spăl pe dinți. E roșu, frânez. Sună telefonul, mă uit să vad cine e. E nemțesc, e bun! Până mâine? N-am cum! Funcția acestui tip de gândire este să înlesnească anumite procese care conduc la un anumit tip de rezultat.

Uneori funcția este îndeplinită, alteori nu. De aceea automatismele trebuie din când în când verificate. Zilnic merg către serviciu pe același drum. Ce-ar fi dacă aș încerca și altul? Încep ziua cu o cafea și cu cititul e-mailurilor. Cu ce altceva mai util aș putea-o începe?

Gândirea închisă  sau de tip binar este cea care alege. De multe ori variantele nu sunt mai mult de două. Da sau ba. Fac sau nu fac. E bun sau nu. Cred sau nu cred. Îmi place sau nu etc. Zilnic, majoritatea deciziilor sunt de acest fel și se întemeiază pe experiențele anterioare. Este o gândire reflexă, comodă dealtfel, dar care uneori ar putea lăsa în umbră multe alte variante poate mai bune decât cele evidente.

Gândirea deschisă sau critică este gândirea interogativă, a dubiului, a strategiei, a creației, a explorării. Este gândirea care o poate înlocui în multe situații pe cea închisă. Este cea care uneori poate da nesomn. Oamenii recunosc că cele mai inspirate decizii pe care le-au luat vreodată în viață au fost rodul acestui tip de gândire. Și totuși este cea mai puțin folosită dintre cele trei. Șahul este una dintre activitățile care le dezvoltă copiilor obișnuința și ușurința gândirii critice.

Una dintre condițiile care duce la diferențe în ceea ce privește rezultatele pe care oamenii le obțin este ponderea fiecăruia dintre aceste trei tipuri de gândire.

Inteligența poate fi definită ca fiind capacitatea de optimizare a acestor ponderi într-un mediu parțial predictibil. Asta presupune prezența unui operator de calitate, îndrăzneț și atent la tot ce iese din laboratorul minții, capabil să modifice programul în folosul rezultatelor dorite. Însă asta cere obișnuință iar obișnuința se dobândește atunci când i se dă voie.