Acum că am dat coaja la o parte, să aruncăm o privire și înăuntru.

Fiecare dintre noi avem, în afară de figura binecunoscută cu care ne întâlnim în fiecare dimineață în oglinda de la baie și un alt portret, să-l numim emoțional. Cu puțină pricepere, pentru ambele este suficientă o singură oglindă, cea obișnuită. Ca și cel fizic, după cum vedem odată cu trecerea timpului, și cel emoțional ar putea suferi schimbări de “fizionomie”, însă nu doar în bine, cum cu ușurință ne-am putea gândi, ci și înspre rău. Cu alte cuvinte oamenii pot deveni mai frumoși sau mai urâți din punct de vedere emoțional. Spre exemplu când cineva trăiește un moment dificil, cei apropiați observă că acel cineva s-a schimbat. Nu mai este cum sau ce era înainte. A devenit ba mai tăcut, ba mai certăreț, ba mai plângăcios, ba mai nu știu cum, dar în orice caz transmițând ceva neplăcut. Același efect îl poate avea nu neapărat un eveniment marcant ci și o picătură chinezească pe care s-o simți zilnic prelingându-ți-se pe suflet, fie la serviciu sau în afara lui. Drumul lung până la birou, rutina, malițiozitatea celor din jur, perspectivele neclare și multe, multe altele îi pot face pe oameni ca încetul cu încetul să nu mai fie ca înainte.

Efectul de această dată este mai puțin evident de azi pe mâine. Schimbările sunt mici, de aceea de multe ori sunt tolerate și scuzate de către ceilalți, dar după o vreme valoarea lor cumulativă devine vizibilă.

Așa putem ajunge față în față cu persoane care simt că nu mai fac față mediului, provocărilor și în consecință își dezvoltă mecanisme de apărare împotriva lor. Dar mediul suntem și noi așa că nu-i de mirare de ce ajungem de multe ori să “beneficiem” de pe urma acestor mecanisme. Fundamental, după cum se vede, este o problemă de percepție. Este despre ce simți. Ce crezi despre tine? De ce te crezi în stare și de ce nu?

 

Ar fi două întrebări: ce anume contribuie la formarea părerii despre sine, bună sau proastă și ce putem face în privința asta?

Înainte de 1989 pentru admiterea la Facultatea de Medicină ajungeau să se înscrie chiar și douăzeci de candidați pentru un singur loc. Dintre ei, unul reușea la facultate, cum se spunea pe vremea aceea, nouăsprezece aveau treabă. Destul de mulți dintre cei picați mai încercau o dată, însă dacă nici a doua oară n-aveau norocul să vadă linia sub ei, de obicei se orientau către alte distracții. Cu ce gust rămâi după un număr repetat de eșecuri? Risc să cred că neplăcut. Putem privi însă și invers. Ce tonus ai după un număr repetat de realizări? Aș spune că unul suficient de bun ca să te îndemne să continui.

Rezultatele așadar pot fi un modelator al părerii despre sine în funcție de calitatea lor.

 

După un studiu al US National Science Foundation mintea unui om produce într-o zi până la 50.000 de gânduri. Dintre acestea cea mai mare parte sunt pur și simplu fără sens, regrete asupra a ceea ce s-a întâmplat, a ceea ce ar fi fost bine să se întâmple, îngrijorări asupra viitorului, fantezie, ficțiune ș.a.m.d. O altă estimare arată că 80-90% dintre gândurile dintr-o zi sunt negative. Și cum spunea cineva, gândurile devin cuvinte, cuvintele acțiuni, acțiunile obișnuințe, obișnuințele caracter iar caracterul destin. Dialogul interior, acest exercițiu cotidian care poate fi plin de capcane, are la rândul lui o contribuție consistentă la formarea părerii despre propria persoană.

 

Săptămâna asta am fost la un spectacol de operă, Elixirul dragostei, la Metropolitan Opera House. În actul al doilea tenorul, Matthew Polenzani, a interpretat o arie celebră și în același timp foarte așteptată de public, Una furtiva lagrima. Nu că nu ar fi fost liniște în sală până la acel moment însă atunci, în afară de voce și orchestră, nu se mai auzea nici o suflare. În momentul în care ultima notă s-a stins, sala a izbucnit în aplauze și aclamații frenetice. Cu un public greu, poate că nu chiar ca cel de la Scala, o asemenea manifestare de entuziasm nu lasă rece nici măcar o santinelă de la Buckingham. Lucru care s-a văzut în voioșia lipsită de precauție cu care a continuat Polenzani. Examenul era trecut. Îmi imaginez că a avut o seară plăcută după spectacol și că probabil că nu-și va anunța săptămâna viitoare demisia din spectacolul de la Met. Ceea ce spun alții despre noi cântărește uneori greu în balanța stimei de sine iar pe de altă parte nevoia de atenție este vitală.

 

Fiecare dintre cele trei lucruri de mai sus cer o mică detaliere de aceea voi continua serialul omului in-adecvat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s